V5.10.2025: Discovery + AI Matching în platforma PriceVent

Un nou mod de a identifica competiția. Un pas esențial spre un retail mai inteligent.

Astăzi, peisajul comerțului electronic nu mai este o structură unitară. Avem în față un tablou fragmentat, în continuă schimbare. Produsele circulă prin marketplace-uri, magazine proprii, rețele sociale, aplicații de mobile shopping și motoare de căutare cu funcție de cumpărare integrată. Denumirile variază, codurile lipsesc, iar contextul fiecărui listaj e diferit. Conform raportului Salsify 2025 Consumer Research, peste 40% dintre cumpărători spun că găsesc același produs listat cu denumiri diferite, iar 61% folosesc mai mult de trei canale înainte de a lua o decizie de cumpărare.

Pentru echipele de pricing, eCommerce și category management vizibilitatea completă este mai greu de obținut ca niciodată. Lipsa unei potriviri exacte între ofertele proprii și cele ale competitorilor îngreunează luarea deciziilor informate. Într-un context unde viteza e un avantaj competitiv major, ce nu este vizibil nu poate fi analizat, optimizat sau apărat la timp.

Până acum, majoritatea instrumentelor de monitorizare se bazau pe potrivire de cod sau titlu. Clienții noștri beneficiază deja de SKU Automatching și potrivire după titlu, două opțiuni solide pentru produse bine aliniate. Dar când lipsesc codurile, denumirile variază semnificativ și volumele cresc, din experiența PriceVent, aceste metode nu mai sunt suficiente.

În această dinamică de piață, suntem bucuroși să anunțăm Discovery + AI Matching, un nou modul disponibil odată cu lansarea celei recente actualizări a platformei PriceVent.

Din zona de „poate” în zona de „confirmat”

Discovery + AI Matching este un nou modul creat pentru a identifica produse echivalente din piață, chiar și atunci când nu există coduri, denumirile sunt diferite, iar diferențele între produse sunt subtile.

Acest nou mecanism combină:

  • Căutare semantică, care analizează sensul descrierilor, nu doar caracterele;
  • Scoruri de încredere și AI, care ajută la prioritizarea validărilor;
  • Interfață prietenoasă, cu review rapid, validare în masă și filtrare avansată.

Ce era imposibil, devine acum accesibil și scalabil

Pentru un brand sau retailer, o potrivire greșită nu este o simplă eroare de detaliu, este o decizie eronată care se răsfrânge în tot lanțul operațional: prețuri ajustate incorect, campanii greșit calibrate, reacții întârziate și pierderi de marjă în zone în care nici măcar nu există o competiție reală. Într-un ecosistem dinamic, unde deciziile comerciale se iau zilnic sau chiar orar, fiecare nepotrivire înseamnă informație greșită și, implicit, oportunități pierdute.

Astăzi, inteligența artificială a devenit o componentă esențială în orice strategie modernă de pricing, eCommerce sau category management. Nu mai vorbim despre viitor sau promisiuni, ci despre utilitate concretă, deja disponibilă în platformă. Discovery + AI Matching este un salt tehnologic care creează un nou cadru operational, unul mai clar, mai inteligent, mai acționabil. Acesta permite înțelegerea în profunzime a diferențelor dintre produse, dincolo de denumiri și coduri lipsă, susține validarea echivalențelor pe bază de logică și sens, nu pe presupuneri sau coincidențe și oferă instrumentele necesare pentru luarea de decizii rapide și bine fundamentate, într-un context de piață în permanentă schimbare.

Funcționalitățile disponibile în modulul Discovery + AI Matching

Discovery + AI Matching poate fi declanșat direct din dashboard, la nivel de produs sau la nivel de selecție de produse. Odată configurată și lansată o cerere de asociere, sistemul identifică potențiale echivalențe, le analizează folosind algoritmi proprietari și AI și înregistrează decizia sub forma unui scor (între 0 și 100) și a unui verdict: Match / Uncertain / Different.

Configurare ghidată

Înainte de lansarea procesului de Discovery, utilizatorii au la dispoziție opțiunea de a selecta modelul de descoperire, competitorii și țara țintă. Interfața oferă o estimare imediată a numărului de credite necesare, asigurând transparență deplină înainte de rulare.

Două moduri de descoperire (Cod / Nume; Ambele)

Pot fi selectate moduri de descoperire prin cod, prin denumire sau prin ambele, în funcție de precizia dorită. Prețul este clar: 1 credit per metodă, 2 credite pentru căutare combinată.

Filtre avansate

Filtrare granulară pe bază de produs, brand, categorie sau marker. Pot fi lăsate goale pentru scanarea întregului catalog activ sau completate pentru o acoperire țintită.

Validare AI (Scor + Verdict)

Validările sunt centralizate într-un tabel care afișează scorurile  și verdictul AI (Match / Uncertain / Different). În același rând se văd și diferențele de preț între catalogul propriu și concurență.

Validare rapidă și acțiuni în masă

Validările pot fi făcute în masă sau punctual. Comenzile rapide (Bulk Validate, Delete Selected) și acțiunile inline reduc semnificativ timpul de procesare.

Instrumente de analiză

Filtrarea rezultatelor se poate face după brand, categorie, preț sau scor AI, pentru o analiză detaliată și acțiuni rapide asupra datelor relevante.

Inteligență artificială reală, alimentată de OpenAI, direct în platforma PriceVent

Discovery + AI Matching este alimentat de o combinație inteligentă între algoritmi dezvoltați in-house și modele de tip LLM de ultimă generație, inclusiv tehnologie OpenAI. Această abordare permite platformei să înțeleagă nu doar cum se scriu produsele, ci și ce înseamnă ele.

Astfel, sistemul devine capabil să descopere și să evalueze produse echivalente chiar și în lipsa unor identificatori standard sau a unei denumiri comune. Modelele AI pot interpreta contextul, recunoaște atribute relevante și stabili similarități acolo unde regulile tradiționale nu oferă nicio șansă. Totul se întâmplă rapid, în paralel, la scară mare, ceea ce face ca acest tip de proces să devină scalabil pentru echipe care gestionează zeci de mii de produse și concurenți. Mai mult, această infrastructură oferă posibilitatea de a rafina continuu procesul pe baza interacțiunii reale cu utilizatorii, îmbunătățind constant acuratețea și eficiența.

Primul Discovery Run și pachetele disponibile

Pentru a testa noul modul în condiții reale, toți clienții PriceVent cu abonament activ pot accesa Discovery + AI Matching printr-un pachet promoțional de 10 credite gratuite, împreună cu o sesiune demo, astfel încăt utilizatorii să experimenteze concret beneficiile inteligenței artificiale în procesul de identificare și validare a produselor echivalente.

Pentru utilizarea capabilităților Discovery + AI Matching, clienții au la dispoziție pachetele de credite, disponibile în mai multe dimensiuni: de la pachete mici (100) pentru testare punctuală până la pachete extinse (10,000), potrivite pentru rulări recurente sau în scenarii de scalare. Costul unui run este întotdeauna transparent și vizibil înainte de lansare, în funcție de modul de căutare selectat:

  • By Code: 1 credit / produs
  • By Name: 1 credit / produs
  • By Both: 2 credite / produs

Rezultatele variază în funcție de complexitatea catalogului și de specificul pieței. Un run poate returna între 0 și maximum 10 rezultate pe produs. Într-un scenariu favorabil, unde toate cele 10 rezultate sunt relevante și marcate ca match, un singur credit poate genera până la 10 potriviri validate, un raport excepțional între cost și valoare operațională.

Transformarea continuă

Odată cu lansarea Discovery + AI Matching, PriceVent nu doar rafinează procesul de monitorizare, ci îl și extinde. Într-un context în care tot mai multe produse lipsesc de pe radarul echipelor, acest nou modul răspunde direct nevoii de acoperire mai largă, de validare mai rapidă și de luare de decizii mai sigure. În loc să ne limităm la ce este deja cunoscut (produse bine mapate, cu coduri și titluri standardizate), mergem în direcția descoperirii active: identificarea produselor echivalente care nu au mai fost monitorizate, care nu pot fi potrivite simplu sau care apar noi pe piață. Cu AI ca motor, deschidem cataloagele, le completăm cu informații relevante, și oferim echipelor vizibilitatea necesară pentru a opera cu încredere chiar și acolo unde, până acum, exista doar presupunere.

“Am pornit de la realitatea cu care suntem conectați în fiecare zi, realitatea clienților. În lipsa instrumentelor, mulți dintre ei decid să renunțe complet la monitorizarea unor segmente greu de urmărit, în special cele fără coduri sau cu denumiri ambigue. Discovery + AI Matching le oferă, în sfârșit, instrumentul care le lipsea: o soluție care gândește și o poate face la scară, rapid, și fără efort.”

— Costin Manea, Business Developer, PriceVent

Pe parcursul acestui an, PriceVent a introdus funcționalități esențiale precum integrarea cu Shopify și WooCommerce, cele mai utilizate platforme de eCommerce, facilitând conectarea și sincronizarea cataloagelor și integrarea nativă cu modulul de Dynamic Pricing, care permite trecerea rapidă de la monitorizare la acțiune. Acum, Discovery + AI Matching adaugă un nou nivel.

“Privim această nouă capabilitate a platformei ca pe un pilot strategic prin care să explorăm potențialul tehnologiei, să învățăm din aplicarea sa în scenarii reale și să demonstrăm valoarea concretă pe care o poate aduce în deciziile comerciale. Credem că acest nivel va deveni standardul minim acceptat în Pricing Intelligence în următorii ani.” 

— Bogdan Davidescu, Tech Lead, PriceVent

În 2026, vrem ca PriceVent să devină și mai inteligent, mai adaptabil și mai autonom. Vom integra inteligența artificială mai profund în arhitectura platformei, astfel încât nu doar să monitorizeze și să alerteze, ci să sugereze acțiuni, să anticipeze schimbări și să sprijine deciziile comerciale în timp real, cu precizie și context.

Ne dorim ca platforma să evolueze dintr-un instrument de analiză într-un adevărat partener digital, care înțelege datele din piață, le structurează, le interpretează și le transformă în acțiuni concrete. Automatizarea, recomandările AI și o interfață mai proactivă vor fi pilonii principali în această etapă. E un drum pe care îl construim împreună cu echipele din retail, eCommerce și marketing, cei care resimt presiunea zilnică de a lua decizii rapide, bune, bazate pe date incomplete sau fragmentate. Pentru ei, vrem ca PriceVent să devină mai mult decât o platformă de monitorizare a prețurilor concurenților: o extensie a echipei lor, capabilă să ofere răspunsuri, opțiuni și direcții clare, la momentul potrivit.

Mulțumim tuturor celor care au susținut această evoluție. Împreună, construim un viitor în care deciziile bune sunt luate la timp, pe baza celor mai relevante date și cu tehnologia potrivită alături.

Solicită o demonstrație și testează PriceVent!

Optimizează-ți strategia de prețuri cu un instrument puternic și complet automatizat!

Solicită o versiune de evaluare și încearcă gratuit PriceVent pentru 14 zile!

    Întâi de toate, ajută-ne să te cunoaștem mai bine.


    Cum te putem contacta?

    Sunt de acord cu utilizarea datelor cu caracter personal în scopuri de marketing de către SMART WAYS DEV APPS SRL.