Inteligenţa competitivă. Ce este și de ce este importantă?

Inteligența competitivă ar trebui privită ca un element crucial în construirea unei strategii de afaceri în ziua de astăzi. Înțelegerea motivațiilor și comportamentelor competitorilor ajută la modelarea dezvoltării de produs, a prețurilor, a poziționării mărcii și multe altele. Secretul constă în a identifica provocările, avantajele, dar și lipsurile, pentru a construi o strategie ce poate crea o diferențiere competitivă pe piață.

Însă, este aproape imposibil să te diferențiezi ca business de concurenții tăi dacă nu ai posibilitatea de a le urmări activitatea. A construi o strategie fără inteligență competitivă este ca și cum ai călători fără a avea la îndemână o hartă. S-ar putea să ajungi la destinație chiar și așa, dar va fi, cu siguranță, mult mai dificil.

Ce este inteligența competitivă?

Programele de inteligență competitivă descoperă și analizează activitatea pieței și a competitorilor pentru a oferi informații pe baza cărora se poate acționa ulterior. În cele din urmă, scopul este acela de a oferi antreprenorilor informații utile, care să-i ajute să poată lua decizii de business mai bine documentate. Un raport de informații despre competitorii tăi poate include concurenți actuali sau în curs de dezvoltare, informații despre produse, prețuri și așa mai departe.

Având în vedere că peisajele competitive devin din ce în ce mai dinamice, este imperativ ca orice companie care își dorește să aibă succes să profite de avantajul cunoașterii în acest sens. Acest avantaj poate fi utilizat pentru a crește veniturile, cota de piață și chiar capitalul de brand.

Care sunt beneficiile inteligenței competitive?

A avea informații despre activitatea concurenților tăi îți oferă avantajul de a continua să te dezvolți, astfel încât să-ți poți diferenția afacerea față de celelalte de pe piață. Un program de inteligență competitivă, precum PriceVent, te ajută să obții informații și să-ți monitorizezi competitiorii. Aceste informații pot deveni ulterior un instrument util pentru planificarea propriilor decizii de afaceri.

Iei decizii informate

Odată ce știi ce fac concurenții tăi și cum își poziționează aceștia produsele pe piață, vei fi mai în măsură să planifici următoarea mișcare a companiei tale. Studiind trenduri ale companiilor similare cu a ta, vei avea capacitatea de a rămâne competitiv. Inteligența competitivă poate confirma dacă direcția actuală a businessului tău te va menține astfel. Pe de altă parte, s-ar putea să constați că ai nevoie de o direcție diferită, în funcție de cum acționează competitorii tăi.

Identifici lacunele

Un program de inteligență competitivă te poate ajuta să identifici lacunele de pe piață pe baza a ceea ce fac competitorii tăi. Poți urmări, în mod regulat, modul în care concurenții tăi cresc sau scad prețurile produselor lor sau pe ce zone ale pieței se concentrează cel mai mult. Aceste informații te ajută să identifici un nou unghi, produs sau serviciu cu care poți ieși în evidență și, astfel, poți acoperi o nevoie în cadrul pieței. Utilizarea unui astfel de program înseamnă că vei obține rapoarte și notificări periodice, pe măsură ce competitorii tăi își schimbă abordarea, ceea ce îți va permite și ție să te adaptezi după cum fluctuează nevoile pieței.

Afli mai multe despre tine

Deși programele de inteligență competitivă se concentrează adesea pe colectarea de informații despre competitorii afacerii tale, le poți utiliza, de asemenea, pentru a-ți face o imagine despre propriul tău business. O astfel de evaluare internă îți va oferi o idee despre cum funcționează afacerea proprie, unde excelezi și pe ce anume ai avea nevoie să te focusezi mai mult.

De ce este importantă inteligența competitivă?

Inteligența competitivă nu este importantă doar din perspectiva avantajului competitiv pe care îl oferă unei companii. Tehnologiile digitale fac ca piața să fie una mai agilă și mai concurențială ca niciodată. Din acest motiv, inteligența competitivă a devenit acum nu doar un instrument cu ajutorul căruia îți poți ataca concurența, ci și unul cu care îți poți apăra afacerea de ea. Iată doar câteva dintre motivele pentru care adoptarea unui program de inteligență competitivă va fi în curând o practică standard pentru companii:

  • Cu cât activitatea businessului tău crește, cu atât așteptările clienților tăi vor crește la rândul lor. Pe lângă livrări mai rapide ale produselor și serviciilor, dar și o comunicare mai clară și mai promptă, clienții de astăzi sunt mai conștienți de buget și, prin urmare, mai atenți la prețuri. În general, companiile se confruntă cu un aflux mare de date și nu au timpul necesar să le filtreze și să le monitorizeze piața pe cont propriu. Utilizarea unui program de inteligență competitivă în acest sens, previne supraîncărcarea cu informații și menține sănătatea digitală a unei organizații.
  • Pe măsură ce competiția devine globală, companiile au acum la îndemână mijloacele și tehnologia de a-și vinde produsele la scară largă, fără constrângeri geografice. Acest lucru înseamnă că trebuie să fii proactiv în apărarea cotei tale de piață, precum și în neutralizarea amenințărilor. Prin urmare, inteligența competitivă este foarte importantă pe piețele actuale, dinamice și va fi mai mult în viitor, pe măsură ce vor avea loc mai multe progrese tehnologice. Lipsa de inteligență competitivă în astfel de momente poate fi de-a dreptul dăunătoare pentru companii și poate duce la decizii neinformate, pierderea direcției sau, mai rău, pierderea cotei de piață.

Inteligența competitivă este o condiție necesară dacă îți dorești ca afacerea ta să poată supraviețui în epoca tehnologiei informației. Deși companiile au colectat dintotdeauna informații despre competitorii lor, în mod mai mult sau mai puțin informal, pentru a obține un avantaj față de aceștia pe piață, implicarea tehnologiei în acest sens a făcut ca inteligența competitivă să devină de zece ori mai eficientă decât până acum.

O activitate bazată pe inteligența artificială și pe instrumente digitale de inteligență competitive, așa cum este și PriceVent, îți poate oferi o imagine cuprinzătoare a pieței și a peisajului concurențial prin furnizarea de informații relevante colectate online. Informațiile astfel colectate oferă o perspectivă pe care o poți utiliza pentru a obține un avantaj competitiv pentru propria afacere. Utilizarea acestor programe pentru a lua decizii de business informate este o valoare adăugată portofoliului tău economic, ce nu ar trebui ignorată, căci concurenții tăi cu certitudine nu o vor face.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solicită o versiune de evaluare și încearcă gratuit PriceVent pentru 14 zile!

Completează formularul de mai jos și te vom contacta in maximum 24 de ore!

    Sunt de acord cu utilizarea datelor cu caracter personal în scopuri de marketing de către C&C AGERTECH SRL.